Durerea

     Când vorbim despre durere ne vine in cap durerea fizica. Insa nu despre ea vreau să vorbesc in rândurile de mai jos ci despre acea durere sufletească care te dărâma fulgerător, care lasă răni adanci in suflet, atât de adânci incat toata increderea, speranţa, dorinţa, voinţa, dăruirea sunt acoperite ca de o mâzgă rece, cleioasă care parcă nu se mai dezlipeşte de tine, Vrei să scapi şi ceva te trage in jos.         

     Durerea copilului când este apostrofat ,exact cand face un lucru de care este atât de mandru insă nu a reusit să vadă dincolo de rezultat. Durerea pe care o simte cand nu este ascultat, cand nu i se dă dreptate si este certat de adulti, iar cand cei din urma realizează că au gresit, trec usor, fara explicaţii prea multe peste un episod ce zdruncină din temelii increderea copilului in judecata lor. Si pe bună dreptate, voi cum vă simţiţi la serviciu cand şeful sau colegul vă acuză pe nedrept, sunteţi blamat? vă consumaţi , vă strică momentul, ziua sau poate săptămana iar dupa aceea , cand se dovedeste că sunteţi nevinovat va spune simplu”scuze,am gresit”,fără alte explicaţii.            

     Durerea pe care o simte cand veniţi acasă iar ei sunt dornici sa povesteasca ce au facut la scoala, iar noi le atragem atenţia cu privire la tot soiul de nimicuri, devenid filosofi doar pentru ca nu inţelegem esentialul.            

     Durerea pe care o simte la şcolă când este umilit sau trădat de cel mai bun prieten, când este umilit de profesor, cand se simte nedreptăţit, minţit, iar pe lângă toate astea nu simte nici un suport din partea cuiva apropiat, ba mai mult, este invinovăţit sau acuzat şi acasa. Gandiţi-vă bine! Sunt momente prin care a-ţi trecut si voi,unii mai uşor ,alţii mai greu. Cum a fost când v-aţi simţit goi, singuri, loviţi din toate parţile , ruşinaţi de voi inşivă, puşi  la colt, striviţi de privirile celorlalţi .    Durerea pe care o simt cand vin acasa si nu aud “mi-a fost dor de tine”, “te iubesc”, “m-am gandit la tine”, să-l ţina in braţe, să-l pupe, să-l miroasă, sa-i ofere atenţie.           

     Ce spuneţi de durerea pe care o simte atunci cand are intrebări, trăiri, iubeşte, este iubit, are frământări şi nu are cu cine vorbi pentru ca e prea mic şi nu ştie ce spune,nu avem timp, răbdare, le avem şi noi pe ale noastre.          

     Sper să mă inşele auzul, insă aud pe câţiva dintre voi cum spun:”pe mine asta m-a intărit”, ”lasă dragă că nu a murit din asta” (deşi dacă analizăm câteva cazuri, nu cred că mai gândim la fel), ”ce să spun,parcă cu mine au fost aşa de atenţi şi uite ce bine am ajuns”, probabil că aşa este, insă nu uitaţi ca exemplele ar trebui să fie date din regulă, nu din excepţii.        

     Nu uitaţi să găndiţi fără să judecaţi,să priviţi cu toată dragostea şi să vorbiţi cu toată inţelepciunea.